IPS Irineu a slujit la hramul Mănăstirii Lainici

Mănăstirea Lainici a îmbrăcat joi, 21 noiembrie, veşmânt de sărbătoare. Numeroşi pelerini din întreaga ţară au venit aici la rugăciune pentru a o cinsti pe Maica Domnului, de praznicul sfinţitei sale Intrări în Biserică.

            Bucuria întâlnirii cu Maica Domnului la Mănăstirea Lainici a început de miercuri seară, când s-a săvârşit, în biserica mare a cinstitului aşezământ, rânduiala Vecerniei, Litia şi slujba de Priveghere. În mijlocul credincioşilor a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a împlinit rânduiala liturgică, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. A doua zi, dis de dimineaţă, s-a citit mai întâi Acatistul Prazicului, urmat de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul Slujbei Euharistice, IPS Părinte Mitropolit Irineu a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Ştefan Niţă, pe seama Parohiei Tencănău, din Protopopiatul Craiova Nord, judeţul Dolj. De asemenea, la finele slujbei, IPS Părinte a dăruit părticele din moaştele Sfântului Irodion de la Lainici către Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” şi „Sfântul Irodion” din curtea Spitalului Municipal de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova.

   În cuvântul de binecuvântare, IPS Părinte Mitropolit a vorbit despre rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii noastre. „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aşa cum ne prezintă Protoevanghalia lui Iabov, după ce s-a născut din părinţii săi Ioachim şi Ana, ca rod al rugăciunilor stăruitoare, al postirilor şi al faptelor de milostenie, ca rod al rugăciunilor înălţate de drepţii Vechiului Testament, a venit în această lume, fiind făgăduită dintru început lui Dumnezeu şi adusă astfel în Templul din Ierusalim. Aceasă făgăduinţă era înscrisă în planul lui Dumnezeu pentru că Maica Domnului avea să fie cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. În felul acesta, numai la templu putea ea să crească şi să fie în permanenta prezenţă a lui Dumnezeu. În acest templu se aflau toate simbolurile din Vechiul Testament, care aminteau despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, despre Naşterea Lui şi unde era locul cel mai sfânt şi cel mai binecuvântat decât în Templul lui Dumnzeu, acolo unde neîncetat se înălţau rugăiuni pentru întregul neam omenesc. Deci, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu după ce a stat şase ani în sânul familiei sale, ocrotitiă şi întărită de rugăciune şi de viaţă curată, a fost adusă în Biserica lui Dumnezeu”, a spus IPS Părinte Irineu. În continuare, Mitropolitul Olteniei a mai spus că ocrotirea lui Dumnezeu era prezentă „în viaţa Preasfintei Născătoare şi aceasta nu putea fi altfel pentru că ceea ce primise de la părinţii săi, Ioachim şi Ana, era întru totul după voia Părintelui Ceresc”.

            Praznicul Vovideniei, aşa cum este numită sărbătoarea în popor, s-a încheiat prin tradiţionala agapă frăţească, organizată de părintele arhim. Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, dimpreună cu întreaga obşte.